Peste 70 perechi de încălțăminte presupuse a fi de brand, nedeclarate, au fost ridicate la vamă

TVR Moldova, 28 aprilie 2024 12:40

Cazul a fost documentat de funcționarii postului vamal Leușeni, urmare a verificărilor unui microbuz de model "Mercedes-Benz Sprinter", ce se deplasa din Germania spre Republica Moldova, informează Serviciul Vamal al R. Moldova.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de TVR Moldova

Acum 30 minute
17:40
O nouă expoziție intitulată sugestiv „Semne Românești” poate fi admirată la Chișinău.
Acum o oră
17:10
Scriitorul, politicianul, economistul și fotograful Vasile Șoimaru ne invită la o expoziție personală, găzduită de Muzeul Național de Artă al Moldovei. Adunate sub genericul „Culori în mișcare", lucrările fotografice ne prezintă, într-o nouă lumină, oameni și locuri din Republica Moldova, cu o încărcătură istorică aparte. Colegul nostru Anatol Fornea ne-a oferit mai multe informații.
Acum 2 ore
16:40
Uniunea Europeană a fost creată anume pe principiul solidarității între țări, doar așa a fost posibilă dezvoltarea lor economică și garanția păcii - pe încredere și unitate, or, pentru Republica Moldova este foarte important că este ajutată continuu de Uniunea Europeană, a estimat premierul Dorin Recean într-un interviu acordat Agenţiei Informaţionale de Stat MOLDPRES.
16:10
În mai multe localități din R. Moldova, astăzi 12 mai, și mâine, 13 mai, este sărbătorit Paștele Blajinilor. Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu a transmis un mesaj pe rețelele de socializare.
Acum 4 ore
15:40
Dinu Țurcanu, prorector pentru Digitalizare al Universității Tehnice din Moldova ne-a spus care sunt principalele obstacole în calea extinderii și dezvoltării utilizării energiei regenerabile în Republica Moldova.
15:10
Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a emis pentru perioada 13-16 mai curent Cod Galben de înghețuri.
14:40
Acordul în domeniul securității sociale între Republica Moldova și Regatul Spaniei, semnat la Madrid pe 21 iulie 2022, va intra în vigoare pe 1 iunie curent. Implementarea Acordului va contribui la protejarea drepturilor și bunăstării lucrătorilor migranți și a familiilor lor, informează Ministerul Muncii și Protecției Sociale.
14:10
La vârsta de șapte ani, a început să practice taekwon-do, dar peste doi ani, dintr-o întâmplare, a trecut la lupte libere. Începutul a fost foarte greu și de multe ori, a vrut să renunțe la sport, pentru că i-a fost dificil să se despartă de casă, de părinți și prieteni.
Acum 6 ore
13:40
Cele mai multe prune importate de Uniunea Europeană provin din R. Moldova, anunță ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba, care face referire la datele publicate de Eurostat, Oficiul pentru Statistică al Uniunii Europene, notează zdg.md.
13:10
Biroul permanent a aprobat ordinea de zi a ședințelor plenare pentru perioada 16-31 mai 2024, informează Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.
12:40
Leonid Țăranu, conducător artistic al Ansamblului folcloric „Țărăncuța”, din or. Durlești ne-a vorbit despre misiunea ansamblului, folclor și dragostea pentru tradiții.
12:10
La ediția din acest an a concursului Eurovision juriul din Republica Moldova a acordat punctajul maxim pentru Ucraina cu piesa Teresa & Maria, transmite Moldova1.
Acum 8 ore
11:40
Medicul nutriționist Sergiu Munteanu a venit cu câteva recomandări.
11:10
În punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 65 722 traversări, un număr mai mare fiind consemnat pe sensul de intrare în Republica Moldova – 36 497 traversări persoane, informează Poliția de Frontieră.
10:40
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat sâmbătă că ucrainenii cu permis de şedere şi loc de muncă în Germania pot rămâne în ţară, chiar dacă Ucraina încearcă să recruteze cetăţeni care locuiesc în străinătate pentru a servi în armată în războiul împotriva Rusiei, relatează Agerpres cu referire la Reuters.
10:10
Publicistul și scriitorul Nicolae Roibu în cariera sa jurnalistică a realizat numeroase interviuri și materiale cu și despre mari personalități de la noi. Astăzi, ne-a vorbit despre oamenii care l-au impresionat cel mai mult.
Acum 12 ore
09:40
Pasionată de tradițiile populare, cântăreaţa Viorica Lupu îi ghidează cu multă dăruire pe membrii Ansamblului Folcloric „Opincuţa” din Chişinău, înfiinţat de Maria Lupu, mama interpretei. Invitată la ISTORII CU TÂLC, Viorica Lupu a spus că în muzica populară se simte ca peștele în apă şi că îi plac oamenii plini de viaţă. Emisiunea va fi difuzată duminică, 12 mai 2024, ora 22.00, la TVR MOLDOVA.
09:20
Nemo a câştigat duminică Eurovision pentru Elveţia cu „The Code”, un cântec foarte personal despre a fi non-binar, fiind un premiu care încheie o competiţie marcată de controverse, în special cu privire la participarea Israelului, relatează TVRinfo cu referire la AFP.
09:10
Serviciul Hidrometeorologic de Stat transmite pentru ziua de astăzi vreme stabilă, cu maxime de până la 18 grade Celsius.
Acum 24 ore
21:40
Caravana Culturii și Civilizației Românești a ajuns, în această săptămână, în mai multe localități din nordul Bucovinei. Scriitori din Cernăuți, Chișinău și București s-au întâlnit cu iubitorii operelor literare româneşti. Evenimentul este la a patra ediţie şi, în acest an, a avut genericul "Săptămâna luminată – în lumina cărții și a învierii lui Hristos".
21:20
Filmul "În inima Naționalei – Din vestiar până în Germania", care spune povestea selecționatei din România în calificările pentru EURO 2024, a fost lansat aseară și la Chișinău. Documentarul va fi putea fi vizionat de public de săptămâna viitoare.
20:50
O expoziţie inedită este oferită publicului la sediul Ambasadei României de la Chişinău. Pe gardul institutiei sunt expuse detaliile ale unor piese aflate în patrimoniul Muzeului Civiliziaţiei Populare Tradiţionale Astra, cea mai importantă instituţie etnomuzeală din România și cel mai mare muzeu în aer liber din Europa.
20:20
Magie pe cerul nopţii după o furtună geomagnetică uriaşă, cea mai puternică din ultimii 18 ani. Aurora boreală a putut fi văzută şi la altitudini joase, din regiuni ale pământului de unde, în mod obisnuit, nu este vizibilă.
19:50
Luptătoarea Mariana Drăguțan este a 12-a sportivă ce va face parte din echipa olimpică a Republicii Moldova. Eleva lui Andrei Chiperi a obținut calificarea la Olimpiada de la Paris, după patru victorii la turneul decisiv organizat în Turcia.
19:20
Un studiu realizat de expertul în politici economice Veaceslav Ioniţă arată că in Republica Moldova se reduc suprafetele cultivate cu viţă de vie cu productivitate scăzută şi cresc cele cu productivitate înaltă. Noile tehnologii cresc calitatea si au dus la creșterea exporturilor de vin în Uniunea Europeană România, Belarus sau Georgia. Exportul în Federaţia Rusă a scăzut de la 80% la doar 2,6%.
18:50
Credincioșii din Republica Moldova se pregătesc pentru Paștele Blajinilor, o sărbătoare religioasă de mare insemnătate pentru basarabeni. Conform tradiției, mulți oameni au mers la cimitire să facă ordine și curățenie la morminte. Unii au celebrat în avans și și-au pomenit de azi rudele decedate. Autorităţile susţin că cele 10 cimitire din subordine au fost salubrizate iar Poliția a luat măsuri speciale pentru a păstra ordinea publică.
18:20
Echipa de campanie a miliardarului republican Donald Trump, candidat la preşedinţia Statelor Unite, ia în considerare desemnarea ca parteneră a acestuia pentru funcţia de vicepreşedinte pe Nikki Haley, afirmă sâmbătă site-ul de ştiri Axios, preluat de Reuters.
Ieri
17:50
E de admirat cânt tinerii de azi, după atâtea posibilităţi şi oportunități în viaţă, aleg să se întoarcă la rădăcini. Este şi cazul Mariei Constantinov, care a deschis o florărie, la 40 de kilometri de Chişinău, în satul natal. Ce planuri are tânăra, dar şi cum arată o florărie într-un sat, aflăm din reportajul realizat de colega noastră Andreea Iriciuc.
17:30
Premierul polonez Donald Tusk a declarat sâmbătă că vor începe lucrările pentru întărirea întregii frontiere de est a ţării sale, în contextul unui „război hibrid” tot mai intens purtat de ţara sa cu migraţia ilegală din Belarus, transmite Reuters.
17:20
În această săptămână Luminată, suntem părtaşii multor festivaluri de cântec Pascal, organizate de diferite parohii din localităţile Republicii Moldova. Este un prilej frumos de a-l slăvi pe Hristos prin cântare şi de a-i implica pe oamenii satelor noastre în activităţi culturale. În oraşul Ştefan Vodă, Parohia ,,Sfântul Voievod Ştefan cel Mare” a găzduit, la iniţiativa autorităţilor locale şi a casei de cultură, prima ediţie a Festivalului cântecului pascal ,,Hristos a Înviat”. Unul dintre invitați a fost Ierarhul locului, Preasfinţitul Părinte Veniamin, pe care enoriaşii l-au primit cu pâine şi sare.
17:00
În ziua de azi, păstoritul - una dintre cele mai vechi ocupații, este tot mai rar întâlnită. Crescătorii de oi spun că, an de an, e tot mai greu să găsești ciobani de treabă, cărora să le încredințezi turma, fără nicio grijă. Dar unora, totuși, le merge. De exemplu, în satul Cișmea, din raionul Orhei, este un cioban, pe nume nea Ion, care spune că îi place această ocupație, chiar dacă nu e un lucru atât de ușor. Cum e această muncă și cât de bine se plătește ea, aflăm din reportajul realizat de colegul nostru Alexandru Leahu.
16:40
Funcționarii postului vamal Palanca au supus verificărilor un autoturism de model "Toyota", ce se deplasa din Ucraina spre Republica Moldova, condus de un conațional în vârstă de 50 de ani.
16:10
Ofensiva terestră rusă din regiunea Harkov din nord-estul Ucrainei a determinat evacuarea a 1775 de locuitori, a comunicat sâmbătă în mediile sociale guvernatorul regiunii, Oleg Sinegubov, citat de AFP.
15:50
Nu ştiu câţi cunosc că la Chişinău există un parc cu peste 50 de figuri realiste, planetariu cu filme despre dinozauri, leagăne de apă şi multe alte activităţi pentru cei mici. Ce mai găsim acolo, dar şi cine dintre colegii noştri e pasionat de dinozauri, ne-a spus colega noastră, Andreea Iriciuc.
15:20
Integrarea europeană este calea pe care trebuie să o urmăm consecvent, pentru că suportul european ne ajută să rezolvăm o serie de probleme mari ale R Moldova, pe care nu le putem soluționa singuri, inclusiv dosarul transnistrean, consideră analistul în probleme de securitate Andrei Curăraru, de la comunitatea WatchDog, notează Radio Chișinău.
15:00
Agenția de Mediu recomandă persoanelor care vor decide să viziteze mormintele celor dragi să nu aducă flori vii, în loc de coroane din plastic.
14:30
Pe 2 mai, cu suportul Uniunii Europene, a fost inaugurat un nou loc de joacă în curtea blocurilor care găzduiesc 63 de familii de refugiați ucraineni (175 de persoane).
14:10
Fiind pasionată de muzica și tradițiile populare, cântăreaţa Viorica Lupu îi ghidează cu multă dăruire pe membrii Ansamblului Folcloric „Opincuţa” din Chişinău, înfiinţat de Maria Lupu, mama interpretei. Invitată la „ISTORII CU TÂLC”, Viorica Lupu a spus că în muzica populară se simte ca peștele în apă şi că îi plac oamenii plini de viaţă. Emisiunea va fi difuzată duminică, 12 mai, ora 22.00, la TVR MOLDOVA.
13:40
În Aeroportul Internațional Chișinău, un pasager cu dublă cetățenie (MDA/ROU), în vârstă de 53 de ani, a fost depistat cu bagajul ticsit cu țigări, pe care intenționa să le transporte ilicit spre Marea Britanie.
13:20
Franţa îndeamnă Israelul să pună capăt "fără întârziere" operaţiunii sale militare la Rafah care ameninţă să creeze o "situaţie catastrofală" pentru populaţia din Fâşia Gaza, a declarat Ministerul său de Externe într-un comunicat publicat pe X în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, relatează AFP.
12:50
Silvia Ursul, ornitolog, membru al Societății Păsărilor și a Naturii ne-a spus care este situația în Republica Moldova, cât de mult sunt protejate speciile și ce politici și strategii există.
12:30
O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ şi ar putea provoca întreruperi ale reţelelor electrice şi sateliţilor încă de vineri seara, dar şi aurore boreale impresionante, au avertizat autorităţile americane, transmite AFP.
12:00
Înconjurați de numeroși iubitori ai istoriei și artei, oameni de cultură și reprezentanți ai corpului diplomatic, tabloul „Încoronarea Regelui Ferdinand și a Reginei Maria. 1922” de Elena Bria, a fost în premieră expus în Republica Moldova la Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei.
11:40
Atunci când nu mai avem nevoie de niște lucruri, pe care nu le mai folosim, deși sunt bune, nu le aruncăm, ci le oferim a doua șansă, ca în dragoste. Asta fac și oamenii care vând diferite obiecte la o piață second hand, de lângă Gara din Chișinău. Colega noastră Betty Turculeț spune că e interesant să mergi acolo și că, dacă te uiți mai bine, poți găsi chiar și lucruri bune, sau vechi cu o istorie. Să vedem ce a găsit ea și cât costă un obiect cu o istorie aparte.
11:10
Ziua mondială a păsărilor migratoare a fost iniţiată de Secretariatul Convenţiei pentru conservarea speciilor migratoare şi animalelor sălbatice (CMS) şi Secretariatul Acordului privind Conservarea Păsărilor de Apă Migratoare African-Eurasiatice (AEWA), fiind sărbătorită la nivel mondial încă din anul 2006.
10:50
Poliția Națională vine cu recomandări pentru a evita situații de risc în perioada sărbătorii Paștile Blajinilor.
10:20
Românii din Republica Moldova vor putea vota în 52 de secții de votare care vor fi deschise pentru alegerile europarlamentare.
10:00
Funcționarii postului vamal Aeroport Internațional Chișinău au depistat în bagajul unui nerezident, pasager la cursa „București - Chişinău”, bani nedeclarați.
09:30
Bulgari şi moldoveni, locuitori ai satului Valea Perjei, raionul Cimişlia, şi-au unit eforturile şi au construit prima lor biserică în localitate. În prezent, cot la cot, ei fac lucrări de amenajare a parcului din Valea Perjei. În acelaşi timp, în localitate nu există şcoală, iar grădiniţa este frecventată de două grupe de copii. Urmăriţi o nouă ediţie a emisiunii Caravana TVR Moldova „LA TINE-N SAT”, sâmbătă, 11 mai 2024, ora 16.00.
09:10
„Rusii caută un pretext pentru a interveni în treburile interne ale R. Moldova”, a menționat analistul politic Anatol Țăranu, în cadrul emisiunii „Punctul pe AZi” de la TVR Moldova, în legătură cu declarația purtătoarei de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, care a acuzat autoritățile din Republica Moldova de nazism.
Mai multe ştiri
©2004—2024 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.